Pentru dumneavoastră & copil

Copiii învaţă şi se dezvoltă observând şi interacţionând cu părinţii şi cu cei din jur. Împărţind, apropiindu-se şi dezvoltându-şi abilităţi de comunicare ce îi vor ajuta să interacţioneze nu doar în copilărie, ci şi mai târziu, în viaţă.

Interacţiunea dintre părinte şi copil îi creează acestuia din urmă un sentiment de apartenenţă şi siguranţă, care constituie baza pentru o comunicare şi o dezvoltare sănătoasă.

Familiile moderne îşi petrec din ce în ce mai puţin timp împreună de-a lungul unei zile obişnuite, iar unul dintre momentele plăcute petrecute împreună cu cei dragi este masa în familie.

Studiile au demonstrat că cina în familie reprezintă o oportunitate ideală pentru dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor sociale (Tarkan 2005).

Conceput în anul 1972 de către Peter Opsvik, scaunul Tripp Trapp® de la Stokke oferă copilului suport ergonomic în poziţia şezut, permiţând aşezarea acestuia la masă, astfel încât să poată interacţiona cu uşurinţă cu părinţii şi alţi membri ai familiei.

Potrivit studiilor, copiii sunt mai puţin agitaţi, au mai multă libertate de mişcare şi sunt aşezaţi mai confortabil într-un scaun cu şezut şi rezemătoare de picioare reglabile, datorită posibilităţii de a se mişca şi a se aşeza cât mai comod (Hedge 2002).

Graţie caracteristicilor unice de reglare, scaunul Tripp Trapp oferă suport optim copilului, la orice vârstă. Şezutul poate fi reglat în funcţie de înălţimea mesei, iar rezemătoarea pentru picioare poate fi reglată în funcţie de înălţimea copilului, acesta fiind astfel aşezat confortabil şi în siguranţă şi putând să îşi sprijine coatele pe masă.

Confecţionat din lemn de fag durabil, care nu dăunează mediului, scaunul premiat Tripp Trapp îndeplineşte toate standardele internaţionale privind siguranţa şi este disponibil în zece culori diferite, cu o gamă largă de accesorii.

Mai mult decât un scaun înalt de masă pentru copii, Tripp Trapp este singurul scaun de care copilul dumneavoastră va avea nevoie.

Referinţe:

Alan Hedge şi alţii, "Effects of an adjustable chair footrest on toddler behavior" (Efectele unei rezemătoare pentru picioare reglabile asupra comportamentului copiilor mici). Cornell University (2004).

Laurie Tarkan, "Benefits of the Dinner Table Ritual" (Beneficiile ritualului cinei), The New York Times, 3 mai, 2005 prin www.bridges4kids.org

 
Please download the latest version of Adobe Flash Player
The content below is for search engine spiders only.
Please download the latest version of Adobe Flash Player
The content below is for search engine spiders only.